joi, 19 ianuarie 2017

Sfaturi: cum stimulezi un copil lenes

Este foarte dificil pentru parinti sa-si motiveze copilul pentru ca lumea de astazi, extrem de diversificata, poate sa fie confuza pentru copii. Ei pot cu usurinta sa-si indrepte interesul spre alte preocupari, care nu sunt pe placul parintilor si in concordanta cu educatia pe care acestia si-au propus sa le-o dea.





n plus, presiunea pe care o resimt de a performa intr-o anumita directie ii poate face sa-si piarda interesul pentru invatatura. Motivarea nu se refera numai la invatat, ci si la intreg comportamentul copilului. Poti sa-ti motivezi copilul sa invete mai bine, dar si sa-l determini sa se comporte frumos in societate. Pentru a reusi, parintii trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare deoarece este un proces lung, care reclama perseverenta.

Motivarea este individuala

Un aspect foarte important in relatia cu copilul este motivarea. Ea face parte din procesul lui de crestere si de asimilare a unor caracteristici comportamentale pozitive si se realizeaza in functie de fiecare copil, pentru ca depinde de abilitatile si de personalitatea lui.

Unii copii sunt de mici pasionati de un domeniu anume si nu au nevoie de motivare pentru a performa, ci numai de sprijinul parintilor. Altii sunt ei insisi foarte ambitiosi, dornici sa fie cei mai buni in tot ceea ce fac. Altii, in schimb, desi sunt inteligenti si talentati, sunt lenesi, isi manifesta interesul numai pentru joaca si sunt cei mai buni in a face tot felul de ghidusii.

Pentru a-si motiva cu succes copilul, parintii trebuie sa-si asculte cu adevarat copilul, sa stie foarte bine cum gandeste el si ce anume il impulsioneaza. Sunt, din pacate, parinti care nu sunt de fapt atenti la ceea ce spune un copil, considerand ca ei stiu intotdeauna ce este mai bine pentru el, fara sa tina cont de parerea sau dorintele lui. Astfel de parinti pot esua in incercarile lor de a-si motiva copilul pentru ca acest proces nu este unilateral, ci il include si pe copil. Iar daca facem abstractie de el, de calitatile si aparentele lui defecte, putem cu usurinta sa dam gres in demersurile pe care ni le-am propus.

Parintii trebuie sa fie apropiati de copiii lor, sa stie ce le este pe plac si ce le displace si sa le inteleaga comportamentul. Odata ce vor sti ce il motiveaza sa actioneze, vor putea singuri sa stabileasca modalitatile cele mai bune de a-si indrepta copilul in orice directie doresc.

Relatia cu scoala

Toti parintii doresc ca micutii lor sa aiba rezultate cat mai bune la scoala. Unii dintre ei, desi sunt foarte isteti, nu manifesta insa niciun interes in aceasta directie. Cand parintii merg la scoala si vorbesc cu invatatoarea, afla ca ei sunt primii la ghidusii si isi deranjeaza colegii in timpul orelor. Cu toate acestea, invatatoarea a remarcat inteligenta lor, care nu este insa orientata spre invatatura, spre obtinerea unor calificative mari.

In astfel de situatii, copiii au o intelegere eronata vizavi de scoala. O discutie cu copii mai mari care si-au exprimat dezamagirile fata de scoala, o idee pe care au prins-o din zbor, dar care li s-a intiparit in minte i-au determinat sa nu manifeste niciun interes pentru invatatura. Parintii trebuie sa le schimbe aceste idei si sa-i ajute sa dezvolte o atitudine pozitiva vizavi de invatatura.

Idei de succes

Specialistii americani recomanda mai multe metode care au dat rezultate in motivarea copilului. Iata cateva dintre ele:

Vorbiti cu copilul. De obicei, atunci cand parintii vorbesc cu copilul au tendinta sa monopolizeze discutia. Cred ca numai ei trebuie sa-i invete pe copii. Lasati si copilul sa vorbeasca, sa-si spuna punctul de vedere. Veti fi uimiti de ideile pe care le au. Multi copii nu inteleg importanta impunerii unui scop si abordarii unei atitudini pozitive. De aceea trebuie pur si simplu sa stati de vorba despre acest subiect pentru a intelege de ce au nevoie de motivare si de teluri in viata.

Atunci cand vorbiti cu copilul nu trebuie sa uitati ca este doar un copil. Nu folositi concepte care nu sunt pe intelesul lui. Folositi cuvinte simple, pe care le intelege, si dati-i exemple haioase, pentru a-l atrage in discutie.

Jucati-va cu el. Copiii adora sa se joace asa ca, de exemplu, daca vreti sa obtina note mai mari, puteti face un fel de grafic pe o plansa mare, in care sa insemnati care este nivelul lui actual si unde vreti sa ajunga. De fiecare data cand ia o nota, trebuie sa notati progresul sau regresul in grafic. Astfel, el va putea vedea singur daca a progresat si isi va compara calificativele obtinute. De obicei, atunci cand vede ca este sub ceea ce si-a propus, va fi mult mai motivat sa munceasca mai mult. In schimb, daca a atins maximum a ceea ce v-ati propus va fi fericit de ce a reusit sa realizeze.

Fiti un exemplu pozitiv pentru copil, fiindca el invata cel mai mult de la parinti. Daca micutul isi va vedea parintii ca zilnic isi propun sa faca anumite lucruri si se tin de cuvant, va incerca si el sa-i imite. Daca, in schimb, observa ca parintii una spun si alta fac, nu va mai crede in importanta invataturilor lor.

Indrumati-l! Copilul are nevoie de indrumare. De exemplu, daca stabiliti ca unul dintre teluri este sa-si pastreze camera curata, dar nu-i spueti cum trebuie sa faca acest lucru, el nu va sti ce sa faca si obiectivul nu va fi atins.

Laudati-l! Atunci cand reuseste sa faca treaba buna, spuneti-i ca ati vazut si sunteti mandri de ceea ce a realizat. Asta il va face sa se simta nu numai important, dar va si asimila invatatura pe care ati dorit sa i-o transmiteti. Daca are nevoie sa munceasca mai mult, recompensati-l intr-un fel, dar spuneti-i ca aveti asteptari si mai mari de la el si ca poate sa fie si mai bun.

sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu